POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE ȘI POLITICA DE PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL A MAGAZINULUI ONLINE GETT’S SHOP
1. CINE SUNTEM? Suntem INGO TRADE INTERNATIONAL S.R.L și prelucrăm datele dvs. personale în calitate de operator. Aceasta înseamnă că suntem împreună responsabili pentru modul de utilizare și protejare a datelor dvs.
2. ÎN CE SCOP UTILIZĂM DATELE DVS.? Vom folosi datele dvs. (obținute online sau personal), printre alte scopuri, pentru a vă gestiona înregistrarea ca utilizator, pentru a gestiona achizițiile de produse sau servicii, pentru a vă răspunde întrebărilor, precum și, dacă doriți, pentru a vă trimite comunicările noastre personalizate.
3. DE CE LE FOLOSIM? Vă prelucrăm datele din diferite motive. Cel mai important este că trebuie să le prelucrăm pentru a executa contractul pe care îl încheiați cu noi atunci când vă înregistrați și când cumpărați ceva sau pentru a beneficia de oricare dintre serviciile sau funcționalitățile noastre, dar există și alte motive care ne legitimează, cum ar fi, printre altele, interesul de a răspunde întrebărilor dvs. sau consimțământul pe care ni-l dați pentru a vă trimite newsletter-ul nostru.
4. Cu cine facem schimb cu datele dvs.? Vom face schimb cu datele dvs. cu furnizorii de servicii care ne ajută sau ne oferă sprijin, indiferent dacă sunt societăți ale Grupului sau colaboratori externi cu care am încheiat un acord și care se află în spațiul sau în afara Uniunii Europene.
5. DREPTURILE DVS. Aveți dreptul de a accesa, corecta sau șterge datele dvs. personale. În unele cazuri, aveți și alte drepturi, spre exemplu, vă puteți opune ca noi să vă utilizăm datele sau solicitați portabilitatea lor astfel cum vom explica detaliat mai jos.
Vă invităm să citiți în continuare Politica noastră completă privind confidențialitatea pentru a înțelege în detaliu modul în care vă vom folosi datele personale și drepturile pe care le aveți în legătură cu acestea.
- În această Politică de confidențialitate veți găsi toate informațiile relevante care se aplică utilizării datelor personale ale clienților și utilizatorilor noștri, indiferent de canal sau mijloace (online sau depersonal) ale GETT’S în România pe care le utilizați pentru a interacționa cu noi.
- Suntem transparenți în legătură cu ceea ce facem cu datele dvs. personale, astfel încât să înțelegeți implicațiile utilizărilor pe care le dăm sau drepturile pe care le aveți în legătură cu datele personale:
- Vă punem la dispoziție permanent toate informațiile în această Politică de confidențialitate carele puteți consulta atunci când considerați că este necesar și în plus,
- Veți găsi informații despre fiecare prelucrare a datelor personale pe măsură ce veți interacționa cu noi.
- Unele denumiri pe care le vom folosi în această Politică de confidențialitate:
- Atunci când vorbim despre Platforma noastră, ne referim în general la oricare dintre canalele sau mijloacele digitale sau personale pe care le-ați folosit pentru a interacționa cu noi, principalele canale fiind:
- site-ul nostru web, www.getts.ro.
- Aplicațiile noastre, denumite prescurtat "app." singular sau "apps" plural, respectiv atât aplicația de mobil pe care ați instalat-o pe telefonul mobil cât și cele pe care le putem utiliza în saloanele noastre.
- În persoană, într-unul din saloanele noastre fizice ale GETT’S din România.
- Atunci când vorbim despre Platforma noastră, ne referim în general la oricare dintre canalele sau mijloacele digitale sau personale pe care le-ați folosit pentru a interacționa cu noi, principalele canale fiind:
1. CINE ESTE OPERATORUL RESPONSABIL PENTRU PRELUCRAREADATELOR DVS.?
Operatorii responsabili privind prelucrarea datelor dvs. sunt:
INGO TRADE INTERNATIONAL
Adresa poștală: Bucuresti, B-dul Tudor Vladimirescu nr. 22, Cladirea Green Gate Offices, etaj 4, sector 5.
E-mailul Responsabilului pentru Protecția datelor: [email protected]
2. ÎN CE SCOP VĂ PRELUCRĂM DATELE PERSONALE?
În funcție de produsele, serviciile sau funcționalitățile de care doriți să beneficiați oricând, va trebui să prelucrăm anumite date personale, care, în general, vor fi după caz următoarele:
- datele de identificare (de exemplu, numele, prenumele, limba și țara din care interacționați cu noi,informațiile de contact etc);
- informații economice și de tranzacționare (de exemplu, informațiile privind plățile sau pe cele privind cardul bancar, informații despre achiziții, comenzi, returnări etc.);
- datele privind conectarea, geolocalizarea și navigația (în cazul în care interacționați cu noi, de exemplu,de pe telefonul mobil);
- informații comerciale (de exemplu, dacă sunteți abonat la newsletter-ul nostru);
- date privind gusturile și preferințele dvs.
Rețineți că atunci când vă rugăm să completați datele personale pentru a vă oferi acces la anumite funcționalități sau servicii ale Platformei, vom marca unele câmpuri ca fiind obligatorii, deoarece acestea sunt informații de care avem nevoie pentru a vă putea furniza serviciul sau pentru a vă oferi acces la funcționalitatea respectivă. Vă rugăm rețineți că, dacă decideți să nu ne furnizați aceste informații, este posibil să nu puteți finaliza înregistrarea dvs. ca utilizator sau să nu puteți beneficia de aceste servicii sau funcționalități.
În funcție de modul în care interacționați cu Platforma noastră, vă vom prelucra datele personale în următoarele scopuri:
SCOP - info
1. Pentru a vă gestiona înregistrarea ca utilizator al Platformei
În cazul în care decideți să vă înregistrați ca utilizator pe Platforma noastră, trebuie să vă prelucrăm datele pentru a vă identifica ca utilizator al acesteia și pentru a vă oferi acces la diferitele sale funcționalități, produse și servicii disponibile pentru dvs. ca utilizator înregistrat. Puteți să vă anulați contul de utilizator înregistrat contactându-ne prin Serviciul Clienți. Puteți utiliza opțiunea de acces sau autentificare prin intermediul unei rețele de socializare sau al unui alt colaborator care activează acest serviciu (autentificare socială), dacă acesta este disponibil pe ecranul nostru de autentificare, atât pentru a asocia autentificarea cu contul dvs., cât și pentru a crea un nou cont. În acest caz, datele dvs. de autentificare, precum și numele și adresa de e-mail/numărul de telefon (pe care este posibil să trebuiască să îl autorizați) vor fi importate din contul dvs. de pe rețeaua de socializare sau de la colaborator. La utilizarea acestei opțiuni de autentificare, acești terți ne pot trimite unele informații suplimentare din profilul dvs. public, cum ar fi numele, sexul, vârsta aproximativă sau fotografia de profil, în conformitate cu termenii de utilizare ai rețelei de socializare/ai colaboratorului, pe care vă recomandăm să îi citiți cu atenție. Fără permisiunea dvs., nu vom păstra aceste date suplimentare. De asemenea, este posibil ca pentru a utiliza această funcție să trebuiască să furnizați rețelei de socializare sau colaboratorului anumite informații despre activitatea dvs. În orice caz, vă recomandăm să verificați setările dvs. de confidențialitate și politica de confidențialitate a colaboratorului sau a rețelei de socializare pentru a afla modul în care aceștia prelucrează datele dvs. cu caracter personal.
2. Pentru dezvoltarea, îndeplinirea și executarea contractului de vânzare-cumpărare sau servicii pe care l-ați încheiat cu noi pe Platformă
Acest scop include prelucrarea datelor personale, în principal astfel:
- Să vă contactăm în legătură cu actualizările sau comunicările informative referitoare la funcționalitățile, produsele sauserviciile contractate, inclusiv trimiterea de sondaje privindcalitatea produselor sau serviciilor furnizate.
- Gestionarea plăților pentru produsele achiziționate, indiferentde mijlocul de plată utilizat. De exemplu:
- dacă atunci când cumpărați unul dintre produsele noastre prin intermediul paginii Web sau al aplicatiei, alegeți să activați funcția de salvare a datelor de pe card pentru achiziții viitoare, trebuie să prelucrăm datele indicate pentru activarea și dezvoltarea respectivei funcționalități. Consimțământul pentru activarea acestei funcționalități permite ca datele dvs. pentru plată să se completeze automat pentru achizițiile viitoare, astfel încât să nu fie necesar să le reintroduceți la fiecare nouă achiziție și vor fi considerate valide și valabile pentru achizițiile ulterioare. Puteți să modificați sau să ștergeți cardurile dvs. în orice moment prin secțiunea privitoare la informațiile de plată, fie din contul dvs. de utilizator înregistrat pe Web, fie din aplicatie.
- Dacă utilizați funcția Wallet a App (in cazul in care aceasta este inclusa in aplicatia noastra) pentru plata cumpărăturilor realizate în magazin, trebuie să vă prelucrăm datele pentru activarea acesteia, astfel încât să puteți ordona plățile pentru achizițiile efectuate în saloanele fizice ale GETT’S din România și autorizate în acest scop.
- Activarea mecanismelor necesare pentru a preveni potențiala fraudă împotriva dvs. și împotriva noastră în timpul procesului de cumpărare. Dacă apreciem că tranzacția ar putea fi frauduloasă, această prelucrare poate conduce la blocarea tranzacției.
- Gestionarea posibilelor retururi după ce ați făcut o achiziție și gestionarea cererilor de informații privind disponibilitatea articolelor de îmbrăcăminte, rezervări de produse prin intermediul Platformei.
- În scopul facturării și pentru a vă pune la dispoziție chitanțele și facturile aferente achizițiilor pe care le-ați efectuat pe Platformă.
- Pentru a vă asigura utilizarea altor funcționalități sau servicii disponibile cum ar fi achiziționarea, gestionarea și utilizarea cardului cadou sau a bonului cadou, precum și pentru a vă facilita accesul și utilizarea Wifi-ului pe care îl punem la dispoziția clienților noștri în saloane.
3. Pentru a răspunde solicitărilor sau cererilor pe care le faceți prin intermediul canalelor Serviciului Clienți
Prelucrăm numai datele personale strict necesare pentru a vă gestiona sau a vă rezolva solicitarea sau cererea.
4. În scopuri de marketing
Acest scop include prelucrarea datelor personale, în principal pentru:
- În măsura în care vă abonați la Newsletter, vă vom prelucra datele personale pentru a vă gestiona abonamentul, inclusiv trimiterea de informații personalizate despre produsele sau serviciile noastre prin diverse mijloace (cum ar fi prin e-mail sau SMS). De asemenea, vă putem trimite aceste informații prin notificări push în cazul în care le-ați activat pe dispozitivul mobil.
- Prin urmare, rețineți că această prelucrare a datelor implică analiza profilului dvs. de utilizator sau de client în scopul creării de profile prin care determinam preferințele dvs. și, astfel, ce produse și servicii se potrivesc cel mai bine stilului dvs. de la momentul expedierii informațiilor. De exemplu, pe baza istoricului dvs. de cumpărături și de navigare (adică, pe baza articolelor pe care ați făcut clic), vă vom face sugestii cu privire la produsele despre care credem că vă interesează și, dacă sunteți un utilizator înregistrat, vă vom oferi funcția „recuperare coș de cumpărături.
- Rețineți că vă puteți dezabona de la Newsletter în orice moment și total gratuit prin secțiunea Newsletter; a Platformei, precum și prin instrucțiunile furnizate în fiecare comunicare. Dacă nu doriți să primiți notificări push, puteți dezactiva această opțiune pe dispozitivul dvs. mobil.
- Pentru realizarea de acțiuni promoționale (de exemplu, pentru desfășurarea de concursuri sau trimiterea listei de articole salvate pe adresa de e-mail pe care ne-o indicati). Prin participarea la orice acțiune promoțională, ne autorizați să prelucrăm datele furnizate aferente fiecărei acțiuni și pe care le putem comunica prin diverse mijloace, cum ar fi rețelele de socializare sau chiar pe Platformă. La fiecare acțiune promoțională la care participați, veți putea accesa secțiune de termeni si condiții, în care vă vom oferi informații mai detaliate cu privire la prelucrarea datelor dvs.
- Când diseminăm pe Platformă sau prin canalele noastre de pe rețelele de socializare fotografiile sau imaginile pe care le-ați partajat în mod public, cu condiția să ne dați consimțământul în acest sens.
5. Analiza utilizării și a calității pentru îmbunătățirea serviciilor noastre
Dacă accesați Platforma noastră, vă informăm că vom prelucra datele dvs. de navigare în scopuri analitice și statistice, adică pentru înțelegerea modului în care utilizatorii interacționează cu Platforma noastră și astfel să îi putem aduce îmbunătățiri.
De asemenea, uneori realizăm acțiuni și sondaje de calitate care vizează cunoașterea gradului de satisfacție al clienților și utilizatorilor noștri și detectarea ariilor în care ne putem îmbunătăți.
3. CARE ESTE BAZA LEGALĂ PENTRU PRELUCRAREA DATELOR DVS.?
Baza legală care ne permite să vă prelucrăm datele personale depinde și de scopul pentru care le prelucrăm, astfel cum explicăm în următorul tabel:
Scop - Bază legală
1. Gestionarea înregistrării dvs. ca utilizator al Platformei
Prelucrarea datelor dvs. este necesară pentru semnarea termenilor care reglementează utilizarea Platformei. Cu alte cuvinte, pentru înregistrarea dvs. ca utilizator al platformei, trebuie să vă prelucrăm datele personale, altfel nu am putea să vă gestionăm înregistrarea.
2. Dezvoltarea, îndeplinirea și executarea contractului de vânzare sau de servicii
Prelucrarea datelor dvs. este necesară pentru executarea contractului de vânzare-cumpărare sau de furnizare a serviciilor în relatie cu dvs..
Este posibil ca unele prelucrări de date aferente procesului de achiziție să se activeze doar pentru că solicitați acest lucru sau ne autorizați în acest sens, cum ar fi stocarea datelor privind plata (card) pentru achiziții viitoare sau prelucrarea datelor necesare scanării bonurilor de cumpărături prin secțiunea Wallet a App sau pentru a vă informa despre disponibilitatea produselor noastre. În aceste cazuri, baza legală în temeiul căreia vă prelucrăm datele este consimțământul dumneavoastră.
Apreciem că avem un interes legitim pentru efectuarea verificărilor necesare pentru a detecta și a preveni posibilele fraude atunci când faceți o achiziție. Înțelegem că prelucrarea acestor date este în avantajul tuturor părților implicate atunci când se efectuează plata pentru o achiziție și în mod special pentru dvs., deoarece ne permite să luăm măsuri pentru a vă proteja împotriva tentativelor de fraudă ale terților.
3. Serviciul Clienți
Considerăm că avem un interes legitim să răspundem solicitărilor sau întrebărilor pe care ni le puneți prin diferitele mijloace de contact existente. Înțelegem că prelucrarea acestor date este de asemenea in avantajul dvs., deoarece ne permite să vă putem ajuta în mod corespunzător și să găsim soluție întrebărilor.
Când ne contactați, în special, pentru gestionarea incidentelor legate de comanda dvs. sau de produsul/serviciul achiziționat prin Platformă, prelucrarea este necesară pentru executarea contractului de vânzare-cumpărare.
Când interogarea dvs. este în legătură cu exercitarea drepturilor despre care vă informăm mai jos sau în legătură cu reclamații față de produsele sau serviciile noastre, prelucrarea datelor dvs. este pentru îndeplinirea obligațiilor noastre legale.
4. Marketing
Vă prelucrăm datele dvs. în scopuri de marketing în baza consimțământului pe care ni-l dați, de exemplu atunci când sunteți de acord să primiți informații personalizate prin diverse mijloace, atunci când autorizați trimiterea de notificări push pe dispozitivul mobil sau când acceptați termenii și condițiile legale de a participa la o acțiune promoțională sau să vă publicați fotografiile pe Platformă sau pe canalele noastre de pe rețele de socializare.
Pentru a vă prezenta informații personalizate, considerăm că avem un interes legitim pentru întocmirea profilului dvs. cu informațiile pe care le avem despre dvs. (cum ar fi navigarea pe care o efectuați, preferințele sau istoricul achizițiilor) și cu datele personale pe care ni le-ați furnizat, cum ar fi intervalul de vârstă sau limba, deoarece înțelegem că prelucrarea acestor date este de asemenea în avantajul dvs. deoarece permite să vă îmbunătățiți experiența ca utilizator și să accesați informațiile în funcție de preferințele dvs.
5. Analiza utilizării și a calității
Considerăm că avem un interes legitim pentru analizarea caracterului de utilizare al Platformei și a gradului de satisfacție a utilizatorului, deoarece înțelegem că prelucrarea acestor date este de asemenea în avantajul dvs. întrucât scopul este îmbunătățirea experienței utilizatorului și oferirea unui serviciu de calitate superioară.
4. CÂT TIMP VOM STOCA DATELE DUMNEAVOASTRĂ?
Perioada de stocare a datelor dvs. va depinde de scopurile pentru care le prelucrăm, după cum detaliem mai jos:
Scop - Termen de stocare
1. Gestionarea înregistrării dvs. ca utilizator al Platformei
Vom prelucra datele dvs. pe perioada cât aveți statutul de utilizator înregistrat (adică până când decideți să vă dezabonați).
2. Dezvoltarea, îndeplinirea și executarea contractului de vânzare sau de servicii
Vom prelucra datele dvs. pe durata de timp necesară pentru a gestiona achiziționarea produselor sau a serviciilor pe care le-ați cumpărat, incluzând eventuale returnări, reclamații sau plângeri legate de achiziționarea produsului sau a serviciului respectiv.
În unele situații, vom prelucra datele doar până în momentul pe care îl stabiliți dvs., așa cum este cazul datelor privind plățile (cu cardul) pe care ne solicitați să le stocăm pentru eventuale achiziții viitoare.
3. Serviciul Clienți
Vom prelucra datele dvs. atât timp cât este necesar pentru a vă satisface solicitarea sau cererea.
4. Marketing
Vom prelucra datele dvs. până când vă veți dezabona sau veți anula abonamentul la newsletter.
Dacă participați la acțiuni promoționale, vom stoca datele pentru o perioadă de 6 luni de la încheierea acțiunii promoționale.
5. Analiza utilizăriiși a calității
Vom prelucra punctual datele dvs. pe durata în care efectuam o acțiune sau un sondaj specific privind calitate sau până când vom anonimiza datele dvs. de navigare.
Indiferent de modul în care prelucram datele pe durata strict necesară atingerea scopului vizat, ulterior le vom stoca și proteja în mod corespunzător pe durata de timp în care pot decurge responsabilități derivate din respectiva prelucrare, în conformitate cu reglementările în vigoare. Odată ce acțiunile posibile se prescriu în fiecare caz, vom proceda la ștergerea datelor cu caracter personal.
5. TRANSFERĂM DATELE DVS. PERSONALE CĂTRE TERȚI?
Pentru a îndeplini scopurile indicate în această Politică de confidențialitate, este necesar să acordăm acces la datele dvs. personale societăților din cadrul Grupului Inditex și terților care ne oferă sprijin în serviciile pe care vi le oferim, și anume:
- instituții financiare,
- organe specializare în descoperirea și prevenirea a fraudei,
- furnizori de servicii tehnologice,
- furnizori și colaboratori de servicii logistice, de transport și de livrare,
- furnizorii de servicii aferente serviciului clienți.
- furnizori și colaboratori de servicii legate de marketing și publicitate.
Pentru a asigurara eficiența serviciului, unii dintre furnizorii menționați mai sus sunt situați în teritorii in afara Spațiului Economic European, care nu oferă un nivel de protecție a datelor comparabil cu cel al Uniunii Europene, adică Statele Unite. Pentru astfel de cazuri, vă informăm că vă vom transfera datele cu asigurarea unor garanții adecvate și păstrând întotdeauna securitatea datelor dvs.:
Cu alți furnizori am semnat Clauze contractuale standard aprobate de Comisie, al căror conținut poate fi consultat la următorul link:
6. CARE SUNT DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ CÂND NE PUNEȚI LA DISPOZIȚIE DATELE PERSONALE?
Ne angajăm să respectăm confidențialitatea datelor dvs. personale și să garantăm exercitarea drepturilor dvs. În acest sens, am convenit că le puteți exercita în mod complet gratuit trimițând un mesaj la o adresă de e-mail unică: [email protected] , indicând pur și simplu motivul solicitării și dreptul pe care doriți să-l exercitați. În acest sens Noi vă vom răspunde în maximum o lună de la primirea fiecărei solicitări. În cazul în care considerăm că este necesar pentru a vă putea identifica, vă putem solicita o copie a unui document prin care să vă dovediți identitatea.
În mod special, indiferent de scopul sau baza legală în temeiul căreia vă prelucrăm datele, aveți dreptul:
- Să ne cereți accesul la datele dvs. personale care sunt în posesia noastră. Vă reamintim că, dacă sunteți utilizator înregistrat al Platformei, puteți verifica aceste informații și în secțiunea corespunzătoare datelor dvs. personale.
- Să ne cereți să rectificăm datele pe care le avem deja. Rețineți că dacă sunteți utilizator înregistrat al Platformei, puteți accesa secțiunea corespunzătoare datelor personale din contul dvs. pentru a modifica sau actualiza datele personale. Oricum, rețineți că prin furnizarea activă a datelor dvs. personale prin orice mijloace, garantați că acestea sunt adevărate și exacte și vă angajați să ne comunicați orice modificare sau schimbare a acestora. Orice pierdere sau daună provocată Platformei sau operatorului Platformei sau oricărei părți terțe prin comunicarea unor informații eronate, inexacte sau incomplete în formularele de înregistrare, va constitui responsabilitatea exclusivă a utilizatorului. Vă rugăm rețineți ca regulă generală că trebuie să puneți la dispoziție doar datele dvs. personale, nu și pe cele ale altor persoane, cu excepția cazurilor permise în această Politică de confidențialitate.
- Să ne cereți să vă ștergem datele în măsura în care acestea nu mai sunt necesare pentru scopul pentru care este nevoie să le prelucrăm astfel cum v-am informat mai sus sau în cazul în care nu mai avem legitimitatea de a face acest lucru.
- Să ne cereți să limităm prelucrarea datelor dvs., ceea ce înseamnă că în anumite cazuri, ne puteți solicita să suspendăm temporar prelucrarea datelor sau să le stocăm o perioadă mai îndelungată decât cea necesară pentru atunci când este posibil să aveți nevoie de ele.
Dacă ne-ați dat consimțământul pentru prelucrarea datelor dvs. în orice scop, aveți, de asemenea, dreptul să îl retrageți în orice moment. Unele dintre modalitățile prin care vă puteți retrage consimțământul sunt explicate în secțiunea 2, în care explicăm în ce scop vă prelucrăm datele.
Atunci când legalitatea prelucrării datelor se întemeiază pe consimțământul dvs. sau pe executarea contractului, astfel cum am explicat în secțiunea 3, veți avea de asemenea dreptul să solicitați portabilitatea datelor personale. Aceasta înseamnă că veți avea dreptul să primiți datele personale pe care ni le-ați pus la dispoziție într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, pe care să îl puteți transmite altui operator în mod direct, cu condiția să fie posibil din punct de vedere tehnic.
Pe de altă parte, atunci când prelucrarea datelor se întemeiază pe interesul nostru legitim, veți avea, de asemenea, dreptul de a vă opune prelucrării datelor.
În cele din urmă, vă informăm despre dreptul dvs. de a depune o plângere la autoritatea competentă de control al protecției datelor, în special către:
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Adresă: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, România,
tel. +40.318.059.211; +40.318.059.212,
Fax: +40.318.059.220,
e-mail: [email protected],
web-site-ul: www.dataprotection.ro
7. CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ NE PUNEȚI LA DISPOZIȚIE DATE ALE TERȚILOR?
Oferim funcții sau servicii care necesită prelucrarea datelor personale ale unei terțe părți pe care ni le furnizați. Dacă ne puneți la dispoziție Date personale ale altor persoane, garantați că le-ați informat cu privire la scopurile și modul în care trebuie să prelucrăm datele lor personale.
8. MODIFICĂRI ALE POLITICII DE CONFIDENȚIALITATE
Este posibil să modificăm informațiile cuprinse în prezenta Politică de confidențialitate atunci când vom aprecia că va fi necesar. În acest caz, vă vom comunica în diferite moduri prin intermediul Platformei (de exemplu, printr-un anunț tip banner, printr-o fereastră pop-up sau printr-o notificare push) sau vă vom transmite la adresa de e-mail atunci când modificarea în cauză este importantă pentru confidențialitatea dvs., astfel încât să puteți verifica modificările, să le evaluați și, dacă este cazul, să vă opuneți sau să anulați orice serviciu sau funcționalitate. În orice caz, vă sugerăm să verificați periodic prezenta Politică de confidențialitate pentru cazul în care există modificări minore sau dacă introducem o îmbunătățire interactivă, profitând de faptul că veți găsi întotdeauna prezenta Politică ca punct de informare permanent pe Web-ul nostru și pe App.
9. INFORMAȚII PRIVIND COOKIE-URILE
Utilizăm cookie-uri și dispozitive similare pentru a vă facilita navigarea pe Platformă, pentru a ști cum interacționați cu Noi și, în unele cazuri, pentru a vă putea afișa reclame pe baza obiceiurilor dvs. de navigare. Vă rugăm să citiți Politica de cookie-uri pentru a cunoaște în detaliu cookie-urile și dispozitivele similare pe care le folosim, scopul acestora și alte informații de interes.
10. INFORMATII IMPORTANTE
Orice operatiune de colectare si/sau modificare a datelor cu caracter personal de catre utilizatori sunt inregistrate permanent (se inregistreaza utilizatorul, data, ora si tipul modificarii); de asemenea sunt inregistrate si toate logarile si delogarile tuturor utilizatorilor la baza de date;
La intervale de timp (lunar) se efectueaza o copie de siguranta a bazei de date;
Computerele de la care se acceseaza baza de date a informatiilor cu caracter personal sunt in incaperi la care accesul este restrictionat; unitatile de calcul au implementate solutii de protectie antivirus, antispam si firewall updatate la zi.
Imprimarea datelor cu caracter personal se realizeaza numai de catre utilizatorii autorizati pt aceasta operatiune si numai in scopuri cerute de legile in vigoare.
Sediul si punctele de lucru ale INGO TRADE INTERNATIONAL sunt securizate si dotate cu sistem de alarma, iar datele cu caracter personal sunt stocate electronic in fisiere securizate, protejate de parola. Informatiile pe suport de hartie sunt pastrate in dosare speciale, la care au acces doar angajatii societatii, carora le incumba obligatia de confidentialitate.